x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Caroline Wozniacki, în turul 2 la Roland Garros

Caroline Wozniacki, în turul 2 la Roland Garros

28 Mai 2018   •   20:30
Caroline Wozniacki, în turul 2 la Roland Garros

Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, N.2 mondial, a acces luni în turul 2 al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, după o victorie în două seturi, 7-6 (2), 6-1, în faţa americancei Danielle Collins, locul 42 WTA. 

Daneza, care nu a trecut niciodată de sferturi de finală pe zgura pariziană, va juca în faza următoare cu spaniola Georgina Garcia Perez (115 WTA), venită din calificări, ce a învins-o luni pe slovena Dalila Jakupovic, 6-3, 6-4. 

Wozniacki este una dintre jucătoarele care o pot detrona pe românca Simona Halep, actualul lider mondial al tenisului feminin. 

Alte rezultate consemnate luni în primul tur al probei feminine de simplu: 
Andrea Petkovic (Germania) - Kristina Mladenovic (Franţa/N.29) 7-6 (12/10), 6-2 
CoCo Vandeweghe (SUA/N.15) - Laura Siegemund (Germania) 6-4, 6-4 
Madison Keys (SUA/N.13) - Sachia Vickery (SUA) 6-3, 6-3 
Mariana Duque (Columbia) - Anastasija Sevastova (Letonia/N.20) 4-6, 6-1, 6-3 
Daria Kasatkina (Rusia/N.14) - Kaia Kanepi (Estonia) 6-4, 6-1 
Kirsten Flipkens (Belgia) - Tatjana Maria (Germania) 7-6 (7/1), 6-4 
Pauline Parmentier (Franţa) - Chloe Paquet (Franţa) 3-6, 7-6 (7/4), 6-2 
AGERPRES

×
Subiecte în articol: roland garros caroline wozniacki