x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Cristiano Ronaldo ar fi devenit tată de gemeni

Cristiano Ronaldo ar fi devenit tată de gemeni

11 Iun 2017   •   10:35
 Cristiano Ronaldo ar fi devenit tată de gemeni
Sursa foto: Foto: pixabay

Cristiano Ronaldo, căpitanul selecţionatei de fotbal a Portugaliei şi atacantul vedetă al echipei Real Madrid, ar fi devenit tată de gemeni joi, a relatat sâmbătă canalul de televiziune portughez SIC. 

Potrivit presei portugheze, care nu indică sursa, copiii, o fată şi un băiat, s-au născut la 8 iunie. Numele lor este Eva şi Mateo, relatează France Presse. 

Ca şi în cazul primului său copil, Cristiano Junior, născut în iunie 2010, cvadruplul câştigător al Balonului de Aur a folosit o mamă surogat care trăieşte pe coasta de vest a Statelor Unite. 

La începutul lunii martie, tabloidul britanic The Sun a scris deja că portughezul de 32 de ani aşteaptă gemeni. Aceştia vor fi aduşi cu avionul la vila starului de câteva milioane de euro de la periferia capitalei spaniole. 

Potrivit The Sun, Cristiano Junior ar fi fost născut de o mamă surogat din San Diego, California, a cărei identitate este, de asemenea, necunoscută. 

În prezent, recentul câştigător al Ligii Campionilor 2017 cu Real Madrid se pregăteşte cu selecţionata portugheză pentru Cupa Confederaţiilor, ce va avea loc în Rusia între 17 iunie şi 2 iulie.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: ronaldo tata cr7 gemeni