x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport David Beckham a sărit în ajutorul unui paramedic şi a pacientului acestuia

David Beckham a sărit în ajutorul unui paramedic şi a pacientului acestuia

03 Feb 2016   •   21:57
David Beckham a sărit în ajutorul unui paramedic şi a pacientului acestuia

Catherine Maynard, o angajată a serviciului de ambulanţă din Londra, a avut parte luni de o surpriză extraordinară: în timp ce trata un bărbat în vârstă care căzuse pe trotuar, David Beckham s-a oprit să le ofere băuturi calde, relatează AFP.

"Aşteptam alături de pacientul meu ambulanţa care trebuia să îl transporte la spital" şi "dintr-o dată am ridicat capul şi am vazut pe cineva care semăna cu David Beckham trecând pe lângă noi. Ne-a salutat şi a urcat în maşina sa", a povestit ea pentru publicaţia amintită.

"I-am spui celui de care aveam grijă: 'Cred ca a fost David Beckham'. Zece minute mai târziu, el s-a întors cu cafea şi ceai pentru mine şi pentru pacientul meu", a adăugat ea.

Maynard avut posibilitatea să îşi facă şi o fotografie cu binefăcătorul său, postată ulterior pe Twitter de către serviciul de ambulanţă din Londra.

Potrivit AFP, nu este pentru prima dată când fostul căpitan al echipei engleze joacă rolul bunului samaritean. În 2011, un automobilist a declarat pentru BBC că a fost ajutat de fostul star de la Manchester United când maşina sa avea pană.AGERPRES

×
Subiecte în articol: david beckham