x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Doliu în rugby-ul românesc. Radu Demian a încetat din viață

Doliu în rugby-ul românesc. Radu Demian a încetat din viață

12 Aug 2018   •   16:20
Doliu în rugby-ul românesc. Radu Demian a încetat din viață

Fostul mare internaţional român din perioada anilor '60 - '70, Radu Demian, a încetat din viaţă, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Federaţiei Româna de Rugby (FRR). 

''FRR îşi exprimă regretul faţă de decesul fostului mare internaţional care a evoluat între anii ?60-?70, Radu Demian. Supranumit 'Gigantul Carpaţilor', fost căpitan al României, acesta a încetat din viaţă sâmbătă noaptea, la vârsta de 80 de ani, în urma unui infarct. Dumnezeu să-l odihnească în pace!'', se arată în postarea FRR. 

Şi rugbyul francez este în doliu după decesul, vineri seara, a unui jucător de doar 21 de ani, de la echipa de ligă secundă Aurillac, în urma unui placaj încasat în timpul unui meci amical. 

Louis Fajfrowski, 21 de ani, a murit chiar la vestiare, după ce a fost înlocuit în minutul 60 al confruntării cu echipa Rodez, acuzând şocul unui placaj recepţionat cu puţin timp înaintea efectuării schimbării. 

La Aurillac a evoluat o perioadă şi fostul internaţional român Romeo Gontineac, cel care a devenit ulterior antrenor al ''Stejarilor'', calificând prima reprezentativă la CM de rugby din 2011 din Noua Zeelandă. AGERPRES

×