x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Familia Simonei Halep are probleme cu Fiscul! Ce a făcut tatăl ei, ca să scape de datorii

Familia Simonei Halep are probleme cu Fiscul! Ce a făcut tatăl ei, ca să scape de datorii

19 Oct 2016   •   13:10
Familia Simonei Halep are probleme cu Fiscul! Ce a făcut tatăl ei, ca să scape de datorii
Sursa foto: Simona (s) şi Stere Halep

De-a lungul carierei în tenis, Simona Halep a câștigat un total de 10,17 milioane de dolari, potrivit datelor actuale ale WTA, ocupând locul 34 în clasamentul mondial al jucătoarelor de tenis, din punct de vedere financiar.

Cu toate acestea, tatăl jucătoarei de tenis, Stere Halep, are probleme cu afacerile sale, având datorii mari la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), scrie profit.ro. În 2013, firma a înregistrat pierderi de 39.000 de lei, care au urcat anul trecut la 222.000 de lei.

Ca urmare, în acelaşi an, a încheiat o înțelegere cu Fiscul, prin care a eșalonat la plată pe 5 ani, până în 2018, datoriile bugetare ale firmei de produse lactate Lacto Mony, în cuantum de 225.770 lei. Fiscul își menține, însă, sechestrul pe un activ al firmei, până la achitarea integrală a datoriei.


Astfel, datoria firmei, cu sediul în Constanța, trebuie achitată până în luna aprilie 2018, simultan cu plata obligațiilor fiscale lunare. De la data acordării eșalonării la plată, firma a respectat graficul de eșalonare și a achitat la scadență și obligațiile curente.

La momentul înțelegerii cu ANAF, Serviciul Fiscal Orășenesc Hârșova a pus sechestru pe spațiul în care firma prepară produsele lactate, în suprafață de 852 metri pătrați, dar și pe mașinile firmei, un Mercedes Benz, un Audi A6, un Seat și o autoutilitară Fiat Ducato, care a fost însă ridicat după achitarea unei părți din obligații. Sechestrul este menținut până când firma va achita integral datoria eșalonată.

Stere Halep mai deține un restaurant în Constanța, după ce anterior a deschis o firmă specializată în vopsirea blănurilor, radiată între timp.

×