x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Ilie Năstase îi susţine pe Ion Ţiriac în scandalul contra WTA

Ilie Năstase îi susţine pe Ion Ţiriac în scandalul contra WTA

de Theodora Şutiu    |    20 Aug 2018   •   10:10
Ilie Năstase îi susţine pe Ion Ţiriac în scandalul contra WTA
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Ion Țiriac, patronul turneului de la Madrid, a dat în judecată WTA, organizația care guvernează circuitul feminin, și pe CEO-ul acesteia, Steve Simon. Fostul jucător de tenis contestă decizia luată de WTA prin care obligă premierea egală a jucătorilor, indiferent de sex. În acest scandal care a făcut înconjurul lumii a intervenit şi Ilie Năstase, el fiind de părere că schimbarea propusă de Ion Ţiriac este fondată: "Nu poţi să pun aceleaşi premii şi la băieţi şi la fete pentru că meciurile băieţilor durează mai mult, de cele mai multe ori cinci seturi faţă de maxim trei în proba feminină. Până la urmă, banii ar trebui daţi în funcţie de munca depusă pe terenul de tenis. Îmi aduc aminte că toate aceste nemulţumiri au pornit de la jucători. Până la urmă, dacă stăm să ne gândim, Ţiriac este liber să facă ce vrea cu banii lui, indiferent de nemulţumirile WTA.  Însuşi Novak Djokovic a semnalat această lipsă de corectitudine", a spus Ilie Năstase, în exclusivitate pentru Jurnalul.

Patronul turneului de la Madrid cere răspicat îndreptarea acestei probleme: "O femeie care lucrează în industria modei câștigă mai mult decât un bărbat. În tenis, lucrurile nu sunt la fel. Contribuția economică pe care o generează circuitul feminin este mai mică în comparație cu cea din circuitul masculin. Am cerut de multe ori ca WTA să stabilească premiile într-un mod rațional și să le echilibreze", declara IonŢiriac recent pentru revista El Mondo.

Până în prezent, Țiriac a intentat trei procese, în Cipru, România și Spania. În replică, WTA a intentat un proces prin care îi cere românului să renunțe la procesele civile și solicită ca rezolvarea conflictului să fie făcută la instanțele de arbitraj din New York, SUA, potrivit unui acord semnat între WTA și firma care deține drepturile turneului de la Madrid.

Istoric. ATP şi WTA au oferit premii egale în toate turneele de Mare Şlem - Australian Open, US Open, French Open şi Wimbledon -, din 2007, iar turnee din categoria Masters precum Indian Wells şi Miami au oferit aceleaşi recompense financiare pentru femei şi bărbaţi.

1.190.490 € fiecare au luat câștigătorul Mutua Madrid Open 2018, Alexander Zverev, și câștigătoarea, Petra Kvitova

 

 

Țiriac și Năstase l-au dat în judecată pe Steve Simon pentru reacția acestuia la adresa lor, după ce Ilie i-a înmânat trofeul de la Madrid Simonei Halep, în 2017.

 

×