x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Ion Țiriac dă în judecată Asociaţia de Tenis Feminin (WTA)

Ion Țiriac dă în judecată Asociaţia de Tenis Feminin (WTA)

21 Sep 2017   •   15:21
Ion Țiriac dă în judecată Asociaţia de Tenis Feminin (WTA)
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Ion Ţiriac dă în judecată Asociaţia de Tenis Feminin (WTA), acuzând pagube de milioane de euro, informează publicaţia spaniolă El Mundo.

"Ion Ţiriac declară război împotriva WTA. Organizatorul Madrid Mutual Open consideră că turneul a suferit pierderi economice uriaşe din cauza acţiunilor WTA", spune cotidianul El Mundo.

Țiriac apreciază că WTA ignoră unele clauze din contract pentru propriile interese şi cauzează, astfel, pierderi economice uriaşe pentru turneul de la Madrid.

Fostul mare tenismen este nemulţumit şi de felul în care sunt programate alte turnee din preajma competiţiei din capitala Spaniei, care este una de categorie Premier Mandatory. La ediţia din 2017, de pildă, organizatorii au avut probleme la stabilirea programului pentru că unele jucătoare evoluau încă la alte turnee.

Omul de afaceri crede că aceste probleme au îndepărtat sponsorii şi de aceea turneul a suferit din punct de vedere financiar.

În ciuda conflictului dintre Ţiriac şi WTA, turneul de la Madrid a înregistrat, la ediţia din acest an, cea mai mare asistenţă din istoria competiţiei. 260.228 de spectatori au urmărit meciurile de la arene, cu 15.568 în plus faţă de ediţia anterioară.

×
Subiecte în articol: ion tiriac