x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport LeBron James a devenit acţionar la Liverpool

LeBron James a devenit acţionar la Liverpool

07 Apr 2011   •   16:14
LeBron James a devenit acţionar la Liverpool
Sursa foto: /Reuters

Baschetbalistul american LeBron James a devenit unul dintre acţionarii grupării de fotbal Liverpool, a anunţat grupul american proprietar al clubului englez, Fenway Sports Group (FSG).

Grupul american, care controlează echipa de base-ball Boston Red Sox şi are diverse alte activităţi legate de sport, a anunţat pe site-ul său oficial că a încheiat un parteneriat cu firma lui LeBron James, LRMR Marketing & Branding, care căuta investitori.

Baschetbalistul echipei Miami Heat devine, conform înţelegerii, acţionar minoritar la FC Liverpool, grupare cumpărată de FSG cu 300 de milioane de lire sterline. Termenii financiari ai acordului nu au fost daţi publicităţii.

×
Subiecte în articol: baschet liverpool nba extrasport