x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Lucrările avansează la Tokyo, cu doi ani înainte de JO 2020, însă căldura pune probleme

Lucrările avansează la Tokyo, cu doi ani înainte de JO 2020, însă căldura pune probleme

24 Iul 2018   •   11:48
Lucrările avansează la Tokyo, cu doi ani înainte de JO 2020, însă căldura pune probleme

Organizatorii Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo încep să controleze situaţia, cu exact doi ani înaintea ceremoniei de deschidere, după un început mai puţin promiţător, însă canicula estivală ridică serioase probleme, informează AFP. 

În condiţii climatice dificile, între 35 şi 40 de grade la umbră şi o umiditate de peste 80 la sută, se va desfăşura marţi "ceremonia numărătorii inverse" a Jocurilor Olimpice, ce vor debuta pe 24 iulie 2020. 

Şi în faţa acestui val de căldură soldat cu 80 de morţi în arhipelag de la începutul lunii iulie, în timp ce peste 35.000 de persoane au fost spitalizate, mulţi se întreabă dacă este o soluţie viabilă organizarea Jocurilor într-o astfel de perioadă a anului. 

În 1964, JO de la Tokyo au avut loc în luna octombrie, dar Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) impune de atunci ca Olimpiada să aibă loc în perioada iulie/august. 

"Măsurile pe care le vom lua împotriva căldurii vor fi unul din elementele succesului Jocurilor Olimpice de la Tokyo", a precizat guvernatorul capitalei, Yuriko Koike, care asimilează vara japoneză cu "viaţa în saună". "Nu putem compara căldura cu terorismul, dar prevenţia este foarte importantă, întrucât scopul este acela de a proteja vieţile umane", a adăugat acesta. 

În mod special, maratonul generează îngrijorare, astfel că unii solicită chiar mutarea parcursului în insula Hokkaido.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tokyo Jocurile Olimpice 2020 canicula