x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Maria Șarapova se retrage de la Indian Wells, din cauza unei accidentări: "Sunt foarte dezamăgită"

Maria Șarapova se retrage de la Indian Wells, din cauza unei accidentări: "Sunt foarte dezamăgită"

04 Mar 2016   •   11:48
Maria Șarapova se retrage de la Indian Wells, din cauza unei accidentări: "Sunt foarte dezamăgită"

Maria Șarapova, locul 7 WTA , a anunțat că se retrage de la turneul de la Indian Wells, care va începe săptămâna viitoare.

Rusoaica, care nu a mai jucat niciun meci de la Australian Open, a acuzat o problemă la antrebrațul stâng și nu va concura la turneul pe care l-a câștigat în 2006 și 2013.

"Sunt foarte dezamăgită că nu voi putea juca anul acesta. Este unul dintre turneele mele favorite și am încercat să îmi revin după accidentare. Știu că va fi un turneu excelent și abia aștept să joc anul viitor", a declarat Șarapova, potrivit site-ului WTA, citat de gsp.ro.

×