x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Mihaela Buzărnescu va participa la turneul WTA de la Acapulco

Mihaela Buzărnescu va participa la turneul WTA de la Acapulco

08 Feb 2019   •   12:50
Mihaela Buzărnescu va participa la turneul WTA de la Acapulco

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu, numărul 29 mondial, va participa la turneul WTA de la Acapulco (Mexic), programat în perioada 25 februarie - 2 martie şi a cărui principală favorită este americanca Sloane Stephens, ocupanta poziţiei a patra în ierarhia feminină.

Organizatorii au anunţat joi că la competiţie va fi prezentă şi belarusa Victoria Azarenka, beneficiara unui wild-card, alături de taiwaneza Su-Wei Hsieh (31 WTA), croata Donna Vekic (25 WTA) şi americanca Danielle Collins (locul 23 WTA).

În fruntea tabloului masculin de la Acapulo se află spaniolul Rafael Nadal, numărul doi mondial şi câştigător al Openului Mexicului în 2005 şi 2013, alături de germanul Alexander Zverev (nr. 3), sud-africanul Kevin Anderson (nr. 5).

Bulgarul Grigor Dimitrov (locul 24 ATP), care urma să ia parte la rândul său la turneul mexican, a declarat forfait din cauza unei accidentări, fiind înlocuit cu britanicul Cameron Norrie (64 ATP).

Spaniolul David Ferrer, campionul ediţiilor din 2010, 2011, 2012 şi 2015, va fi prezent la rândul său la acest turneu, pentru care a primit un wild-card, urmând să înceapă la Acapulco turul de retragere din circuitul profesionist, care se va finaliza cu turneele la Barcelona şi Madrid, din lunile aprilie şi mai.

Anul acesta, turneul de la Acapulco va beneficia de premii în valoare de 1.931.110 dolari la masculin şi de 250.000 de dolari în concursul feminin. 
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Mihaela Buzărnescu turneu wta acapulco