x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Numire SURPRIZĂ la CSM București. Gabriela Szabo va fi noul director general al clubului

Numire SURPRIZĂ la CSM București. Gabriela Szabo va fi noul director general al clubului

03 Iul 2017   •   08:18
Numire SURPRIZĂ la CSM București. Gabriela Szabo va fi noul director general al clubului

Gabriela Szabo a fost numită vineri în funcția de director general al CSM București, se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului București (PMB), remis duminică AGERPRES.

"Începând cu această dată, Gabriela Szabo se detașează la Clubul Sportiv Municipal București, în funcția de conducere de director general, pe o perioadă de maxim un an", se spune în comunicat.

Primarul General, Gabriela Firea, spune că speră ca, sub conducerea Gabrielei Szabo, CSM București să devină punct de reper în sportul românesc și mondial.

"Avem acum la conducerea Clubului Sportiv Municipal București un director cu experiență sportivă de nivel mondial, o sportivă care a fost desemnată în urmă cu câțiva ani 'cea mai bună atletă din lume', fiind medaliată în repetate rânduri în cadrul olimpiadelor și totodată deținătoarea unor recorduri mondiale importante. Sub conducerea doamnei Szabo sper ca CSM București să devină punct de reper în sportul românesc și, de ce nu, în sportul mondial. Îmi reafirm încă o dată susținerea pentru sport, consider că are un rol foarte important în viața noastră și a copiilor noștri, drept pentru care voi face tot ce îmi stă în putință să încurajez și să dezvolt acest domeniu atât în școli cât și în timpul liber", mai afirmă Firea.

Sportiva de talie mondială, fost ministru al Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo a fost desemnată, în anul 1999, cea mai bună atletă a lumii și cea mai bună sportivă a Europei.

AGERPRES 

×
Subiecte în articol: gabriela szabo