x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Pique despre relaţia cu Shakira: "Suntem foarte fericiţi împreună!"

Pique despre relaţia cu Shakira: "Suntem foarte fericiţi împreună!"

15 Apr 2011   •   10:40
Pique despre relaţia cu Shakira: "Suntem foarte fericiţi împreună!"
Sursa foto: /AFP

Într-un interviu publicat joi de cotidianul catalan El Mundo Deportivo, fundaşul echipei FC Barcelona, Gerard Pique, a vorbit despre relaţia sa cu celebra cântăreaţă columbiană Shakira, precizând că sunt "foarte fericiţi împreună".

"Ea vrea să arate că, pentru moment, suntem bine împreună. Suntem foarte fericiţi, asta-i tot", a răspuns fotbalistul la o întrebare referitoare postarea de pe Twitter a Shakirei, în care solista a scris "Trăiască Barca şi trăiască numărul 3!", făcând aluzie la numărul de pe tricoul de joc al lui Pique.

Fotbalistul spaniol a lăsat să se înţeleagă, în interviul respectiv, că modul în care sărbătoreşte golurile sale, cu braţele încrucişate, reprezentând un "W", este un mesaj destinat cântăreţei. "Persoana căreia îi este adresat acest mesaj ştie...", a adăugat Pique.

Fundaşul a acceptat cu serenitate noul său statut mediatic după dezvăluirile referitoare la relaţia cu starul mondial Shakira, însă rămâne critic faţă de hărţuieile anumitor tabloide. "Asta este, trebuie să te obişnuieşti să fii urmărit pe stradă!".

×
Subiecte în articol: shakira extrasport gerard pique