x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Poliția germană neagă acuzațiile de hărțuire rasială aduse de atletul britanic Mo Farah

Poliția germană neagă acuzațiile de hărțuire rasială aduse de atletul britanic Mo Farah

07 Mar 2018   •   20:22
Poliția germană neagă acuzațiile de hărțuire rasială aduse de atletul britanic Mo Farah

Poliţia germană a negat miercuri acuzaţiile de hărţuire rasială pe care le-a adus atletul britanic Mo Farah oamenilor legii de pe aeroportul din Munchen. 

Britanicul, în vârstă de 34 de ani, se deplasa spre Etiopia, pentru a se pregăti în vederea participării la maratonul londonez de luna viitoare, el postând pe contul său de Instagram o altercaţie pe care ar fi avut-o la aeroport. 

''Individul mă atinge ca un nebun. Hărţuire pură. Este trist să văd un asemenea comportament în această zi şi în această epocă. 2018!!!'', a scris Mo Farah pe Instagram. 

În replică, reprezentanţii Poliţiei au precizat că respectivul angajat şi-a făcut datoria aşa cum trebuie şi că nu era poliţist ci un angajat al unei companii private de securitate. 

''Se pare că Sir Mo Farah nu a fost de acord cu acest control de securitate al pasagerilor efectuat asupra sa şi l-a văzut ca o măsură rasistă. Evident a fost foarte supărat'', se arată într-o declaraţie a Poliţiei. 

Mo Farah, în vârstă de 34 ani, născut în Somalia, s-a mutat în Marea Britanie la vârsta de opt ani. El a cucerit titlurile olimpice la 5.000 m şi 10.000 m la Jocurile Olimpice din 2012 (Londra) şi Rio de Janeiro (2016), precum şi şase medalii de aur la Campionatele Mondiale, pe aceste distanţe. 

La finele anului trecut, el a fost declarat Personalitatea sportivă a anului în Marea Britanie, la ultimul său sezon pe pistă.

AGERPRES

×