x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Rafael Nadal nu este un adept al stilului "arogant" al lui Donald Trump

Rafael Nadal nu este un adept al stilului "arogant" al lui Donald Trump

13 Ian 2017   •   21:59
Rafael Nadal nu este un adept al stilului "arogant" al lui Donald Trump

Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, nu este pe gustul fostului lider mondial al tenisului masculin, spaniolul Rafael Nadal, care a recunoscut vineri că nu este un adept al "stilului (...) arogant" al lui Trump şi că nu apreciază felul în care acesta vorbeşte, relatează AFP.

"Mă aflam în Statele Unite când Trump era în campanie", a explicat Nadal într-un interviu publicat vineri de ziarul online El Espanol. "Este adevărat că nu-mi place felul său de a vorbi. Nu e stilul meu să fiu arogant...", a spus ibericul, adăugând că "nu cunoaşte foarte bine politica americană".

"Ca să fiu foarte sincer, trebuie să mărturisesc că nici cealaltă opţiune nu prea mă încânta", a spus Nadal, făcând aluzie la candidata democrată Hillary Clinton.

În urmă cu patru zile, un alt tenisman, australianul Nick Kyrgios, mai obişnuit decât Nadal cu polemicile în afara suprafeţei de joc, a afişat la rândul său în mod clar opinii anti-Trump. După un meci demonstrativ disputat la Sydney chiar în faţa lui Nadal, el s-a prezentat la o conferinţă de presă într-un tricou reprezentându-l pe noul preşedinte al SUA cu coarne de diavol, alături de cuvintele "Fuck Donald Trump".

Întrebat ce înseamnă acest tricou, el le-a răspuns ziariştilor: "Cred că nu e nevoie de explicaţii".

Sursa - AGERPRES

×
Subiecte în articol: rafael nadal nadal donald trump