x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Robert Pongracz este noul vicepreşedinte al LPF

Robert Pongracz este noul vicepreşedinte al LPF

20 Ian 2014   •   16:41
Robert Pongracz este noul vicepreşedinte al LPF
Sursa foto: Robert Pongracz este noul vicepreşedinte al LPF

Germanul Robert Pongracz este noul vicepreşedinte al LPF, a anunţat, luni, preşedintele forului, Gino Iorgulescu, într-o conferinţă de presă, după Adunarea Generală.  "Am propus Adunării Generale şi a fost ales în unanimitate în funcţia de vicepreşedinte Robert Pongracz. El a lucrat şase ani la liga profesionistă din Spania şi a fost un colaborator important la UEFA. A fost propunerea mea, dânsul se va ocupa de marketing, relaţii internaţionale şi alte atribuţii pe care i le voi da eu", a declarat Iorgulescu.

Până în prezent, vicepreşedinţi ai LPF erau Alexandru Boc şi Iosif Robi Urs. Robert Pongracz, născut la 1 iulie 1981, a fost director în cadrul UEFA şi şef al departamentului de relaţii internaţionale la liga profesionistă spaniolă. El vorbeşte româna, engleza, spaniola, franceza şi italiana.

×
Subiecte în articol: Robert Pongracz vicepresedinte lpf