x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Roger Federer, calificare dificilă în optimile de finală la turneul de la Basel

Roger Federer, calificare dificilă în optimile de finală la turneul de la Basel

24 Oct 2018   •   08:41
Roger Federer, calificare dificilă în optimile de finală la turneul de la Basel

Tenismanul elveţian Roger Federer, principalul favorit, a avut parte de un debut dificil la ediţia din acest an a turneului ATP de la Basel, învingându-l greu, în trei seturi, 6-2, 4-6, 6-4, pe sârbul Filip Krajinovic, marţi, într-o partidă din primul tur al acestei competiţii, dotată cu premii totale în valoare de 1.984.420 euro. 

Federer (37 ani), numărul 3 mondial, a câştigat de opt ori până acum turneul din oraşul său natal, disputând totodată 13 finale. El a înregistrat marţi a 16-a victorie consecutivă la Basel, ultimul său eşec datând din 2013, când a fost învins în finală de argentinianul Juan Martin Del Potro. 

Campionul elveţian, aflat în cursa pentru câştigarea celui de-al 99-lea titlu din cariera sa, îl va înfrunta în turul următor pe germanul Jan-Lennard Struff, care s-a impus la rândul său, cu 7-6 (7/3), 6-2, în faţa australianului John Millman. Federer a câştigat toate cele trei partide disputate până acum împotriva lui Struff în circuitul profesionist. 

Rezultate - turul 1: 
Roger Federer (Elveţia/N.1) - Filip Krajinovic (Serbia) 6-2, 4-6, 6-4 
Jan-Lennard Struff (Germania) - John Millman (Australia) 7-6 (7/3), 6-2 
Gilles Simon (Franţa) - Leonardo Mayer (Argentina) 6-3, 6-3 
Peter Gojowczyk (Germania) - Nicolas Jarry (Chile) 1-6, 7-5, 6-3 
Andreas Seppi (Italia) - Taro Daniel (Japonia) 6-0, 6-4 
Daniil Medvedev (Rusia/N.7) - Maximilian Marterer (Germania) 6-3, 7-5 
Alexei Popyrin (Australia) - Matthew Ebden (Australia) 7-6 (7/4), 6-4 
AGERPRES

×
Subiecte în articol: roger federer optimi de finala basel