x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Statuie pentru caracatiţa Paul

Statuie pentru caracatiţa Paul

de Delia Gomoescu    |    21 Ian 2011   •   15:01
Statuie pentru caracatiţa Paul
Sursa foto: /Reuters

Un monument înalt de aproape doi metri, ridicat în memoria caracatiţei prezicătoare Paul, a fost dezvelit, joi, în faţa acvariului Sea Life Center din oraşul german Oberhausen. Directorii acvariului german în care a trăit Paul nu se vor opri însă aici. Ei au anunţat că intenţionează să construiască un „imens spaţiu memorial” în onoarea octopodului devenit o adevărată vedetă în timpul Cupei Mondiale din 2010. În acelaşi complex va fi expusă şi o urnă aurie care conţine cenuşa lui Paul.

Purtătorul de cuvânt al acvariului din Oberhausen este convins că statuia va deveni în scurt timp un obiectiv turistic de succes. Născut în 2008 la Weymouth (Anglia) şi transferat ulterior în Germania, octopodul Paul a fost numit „cetăţean de onoare” în oraşul  Carballino (nord-estul Spaniei), pentru calităţile sale de prezicător. Celebra caracatiţă a murit la 26 octombrie 2010.

Oracolul cu tentacule a avut dreptate în toate predicţiile făcute cu ocazia Cupei Mondiale din Africa de Sud, inclusiv la finală, când a prezis victoria naţionalei Spaniei în faţa Olandei (scor 1-0). Caracatiţa a prevăzut şi victoria Germaniei, 3-2 cu Uruguay, în finala mică a CM. La Campionatul European din 2008, Paul greşise pronosticul unui singur meci, cel din finală, pe care Germania l-a pierdut în faţa Spaniei, scor 0-1.

×