x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Surpriza URIASA realizata de Mihaela Buzărnescu. A invins a patra favorita

Surpriza URIASA realizata de Mihaela Buzărnescu. A invins a patra favorita

07 Ian 2018   •   13:00
Surpriza URIASA realizata de Mihaela Buzărnescu. A invins a patra favorita

Jucătoarea română Mihaela Buzărnescu s-a calificat spectaculos în optimile de finală ale turneului WTA de la Hobart (Australia), dotat cu premii totale de 225.750 dolari, în timp ce Monica Niculescu a reuşit să acceadă pe tabloul principal de simplu. 

Buzărnescu (29 ani, 59 WTA) a învins-o în primul tur al competiţiei tasmaniene pe franţuzoaica Alize Cornet (27 ani, 38 WTA), a patra favorită, cu 6-2, 6-4, într-o oră şi 23 de minute. 

Românca şi-a asigurat un cec de 3.400 dolari şi 30 de puncte WTA, iar în turul secund o va întâlni pe câştigătoarea dintre germanca Anna-Lena Friedsam şi belgianca Alison van Uytvanck, venită din calificări.

Monica Niculescu a reuşit să intre pe tabloul principal de simplu, unde o va înfrunta pe Irina Begu, a şasea favorită. Niculescu (30 ani, 78 WTA), finalistă la ediţia de anul trecut, a dispus cu 6-0, 6-4 de rusoaica Ala Kudriavţeva (30 ani, 355 WTA). Monica şi-a asigurat un cec de 2.100 dolari şi 19 puncte WTA. 

Scorul era egal între cele două, după ce rusoaica s-a impus în 2010, chiar la Hobart, cu 6-3, 6-4, în optimi, iar Niculescu s-a revanşat în 2011, la Madrid, tot în optimi, cu 2-6, 6-4, 6-4. 

Monica a câştigat singura confruntare de până acum cu Begu (27 ani, 43 WTA), în 2010, la Eastbourne, cu 6-1, 6-3, în calificări. 

Pentru Begu va fi al doilea duel consecutiv cu o compatrioată, după ce a fost învinsă în semifinale la Shenzhen de Simona Halep. 

Sorana Cîrstea (27 ani, 37 WTA), a treia favorită, va juca în primul tur cu o adversară venită din calificări, britanica Heather Watson (25 ani, 74 WTA). Watson are 2-1 în meciurile directe, câştigând în 2012, în primul tur la Miami, cu 6-3, 3-6, 7-6 (4), şi în 2013 în primul tur la Auckland, cu 6-3 (abandon Sorana), în timp ce Cîrstea s-a impus în 2014 în primul tur la US Open, cu 6-1, 6-1. 
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Hobart wta optimi Mihaela Buzărnescu