x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Turneu de fotbal inedit la Timișoara, organizat cu sprijinul Clubului Economic German 

Turneu de fotbal inedit la Timișoara, organizat cu sprijinul Clubului Economic German 

22 Iun 2018   •   12:16
Turneu de fotbal inedit la Timișoara, organizat cu sprijinul Clubului Economic German 

Baza Sportivă Academia Ripensia Timișoară din Freidorf, nume cu rezonanță puternică în sportul românesc, fiind în 1928 primul club de fotbal cu statut profesionist din țară, a fost organizatoarea și gazda unei competiții inedite de fotbal pentru amatori. Este vorba despre prima ediție a turneului de fotbal Ripensia-DWC, care a avut ca parteneri companiile DWC, MEWI, Auto Schunn, Continental, Heraeus și Data 4 Shops. La start, au fost prezente 16 echipe, împărțite în câte 4 grupe. Finala s-a disputat între RIEKER și Contitech Fluid, fiind câștigată de prima cu 3-0. Cu sprijinul partenerilor, fiecare dintre echipe a primit premii de consolare iar participanții, fie jucători, oficiali sau spectatori, au putut participa la tombole unde au fost puse în joc premii speciale, printre care și teste auto cu mașinile Mercedes-Benz expuse în locație de către dealer-ul Auto Schunn, cu reprezentanțe în Arad, Deva, Sibiu, Timișoara și Suceava 

”Compania noastră mereu a promovat și susținut sportul și stilul de viață sănătos. De-a lungul anilor, am avut invitați speciali din fotbal precum jucătorul Emeric Dembrovschi (72 de ani), supranumit ”Eroul de la Guadalajara” pentru performanța sa de a înscrie un gol împotriva Braziliei la Campionatul Mondial din 1970. Atât nemții cât și românii au o pasiune foarte mare pentru fotbal, de aceea am salutat cu căldură inițiativa celor de la Ripensia Timișoara și DWC de a organiza un turneu de fotbal împreună cu Clubul Economic German, toate firmele membre fiind participante. Colegii noștri de la Auto Schunn au participat cu multă bucurie la această competiție având de partea noastră și timpul favorabil”, a arătat Juergen Schunn, proprietarul companiei Auto Schunn, pentru publicația online www.iClara.ro

Organizatorii turneului aduc mulțumiri speciale domnilor Ernst Holzheimer și Peter Hochmuth de la DWC, Ionel Poclid de la AJF Timiș, precum și voluntarilor de la Academia Ripensia Timisoara și DWC, care sub îndrumarea domnului Erol Baeram, au făcut ca acest turneu să aibă cea mai bună organizare. 

×