x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Un fotbalist lituanian, reţinut cu 162 de kilograme de haşiş

Un fotbalist lituanian, reţinut cu 162 de kilograme de haşiş

07 Apr 2011   •   10:47
Un fotbalist lituanian, reţinut cu 162 de kilograme de haşiş
160116-hasis.jpg

Un jucător lituanian de fotbal a fost reţinut la 25 martie, în apropierea frontierei germano-olandeze, având asupra sa 162 de kilograme de haşiş, au anunţat autorităţile vamale germane, citate de AFP. Jucătorul, a cărui identitate nu a fost precizată, ascunsese marfa, cu o valoarea de aproximativ 1,3 milioane de euro, în pachete de cafea.

Potrivit vămii germane, jucătorul, care evoluează în campionatul Lituaniei, ar fi acţionat la ordinul unui mafiot rus şi avea ca destinaţie ţările scandinave. El riscă o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare.

×
Subiecte în articol: lituania extrasport hasis