x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Video: Au refuzat să mai joace după accidentarea unui coleg

Video: Au refuzat să mai joace după accidentarea unui coleg

14 Mar 2011   •   14:26
Video: Au refuzat să mai joace după accidentarea unui coleg

Scene incredibile la un meci din liga secundă germană, între Energie Cottbus şi Osnabruck. În minutul 90, la 2-0 pentru gazde, un jucător al oaspeţilor a suferit o accidentare groaznică după o ciocnire involuntară cu un adversar. Victima, Flamur Kastrati, în vârstă de 19 ani, a fost transportată de spital, după care meciul a fost întrerupt alte 15 minute, jucătorii celor două echipe nedorind să mai joace. Până la urmă, au fost de acord să plimbe puţin balonul pe la centru terenului pentru ca arbitrul să poată încheia partida.

×