x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport VIDEO - GERMANIA ÎN ALERTĂ! Stadionul din Hanovra, evacuat după ce a fost găsit un obiect suspect

VIDEO - GERMANIA ÎN ALERTĂ! Stadionul din Hanovra, evacuat după ce a fost găsit un obiect suspect

17 Noi 2015   •   20:43
VIDEO - GERMANIA ÎN ALERTĂ! Stadionul din Hanovra, evacuat după ce a fost găsit un obiect suspect
UPDATE: Poliţia a închis o porţiune din gara centrală din Hanovra după ce a fost descoperit încă un obiect suspect.

UPDATE:
Şeful poliţiei din Hanovra a cerut prin intermediul televiziunilor germane ca cetăţenii oraşului să stea în casă şi să evite aglomeraţiile, comunică Deutsche Welle într-o postare pe Twitter.

UPDATE:
La meci ar fi trebuit să asiste şi Angela Merkel însă cancelarul a mai ajuns pe stadion, spune Deutsche Welle.

UPDATE:
Poliţia germană confirmă că a fost găsită o ambulanţă încărcată cu explozibil, în apropierea stadionului.

UPDATE:
Stadionul din Hanovra, unde ar fi trebuit să aibă loc un meci amical între selecţionatele Germaniei şi Olandei, a fost evacuat din cauza unei "ameninţări concrete", relatează Reuters care citează presa olandeză. Cu numai două ore înainte începerii partidei, poliţia a descoperit obiectul suspect în stadion după care, tot personalul a fost evacuat iar fanii au fost opriţi să mai intre, relatează Deutsche Welle. În cele din urmă poliţiştii le-au îngăduit fanilor şi jurnaliştilor să intre pe stadion.

Selecţionata Germaniei a ajuns la stadion în momentul în care lumea era evacuată de pe HDI-Arena.

Stadionul a fost evacuat în linişte, fără panică.

UPDATE
: Metrourile care plecau de la stadion au fost oprite, iar călătorilor li s-a cerut să plece pe jos.

UPDATE
: Poliţia confirmă că a fost găsit pe stadion un obiect neidentificat, însă fără să ofere mai multe detalii, relatează mirror.co.uk.

Un al doilea stadion din Hanovra a fost evacuat, relatează Bild. Pe respectivul stadion ar fi urmat să aibă loc un concert al formaţiei grmane, The Söhne Mannheims.

Meciul amical de fotbal dintre reprezentativele Germaniei, campioana mondială en titre, şi Olandei, programat marţi seara, la Hanovra, a fost anulat, ''din motive de securitate'', a anunţat poliţia, fără a oferi mai multe amănunte.

Spectatorii, care se pregăteau să aducă un omagiu victimelor atentatelor teroriste de vineri, de la Paris, au părăsit arena în urma unei alerte cu bombă, a anunţat cotidianul Gazzetta dello Sport.

Tot din motive de securitate, luni seara a fost anulat amicalul dintre Belgia şi Spania, campioana europeană en titre.

Sursa: Agerpres

Evacuarea stadionului din Hanovra
Haos in Hanovra dupa evacuarea stadionului dupa anularea meciului dintre Germania si Olanda

×