x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport WTA a criticat prezenţa lui Ilie Năstase la înmânarea trofeului de la Madrid

WTA a criticat prezenţa lui Ilie Năstase la înmânarea trofeului de la Madrid

14 Mai 2017   •   12:30
WTA a criticat prezenţa lui Ilie Năstase la înmânarea trofeului de la Madrid
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images Ilie Nastase

Responsabilii circuitului feminin profesionist de tenis WTA au criticat prezenţa fostului mare tenisman român Ilie Năstase la înmânarea trofeului cu ocazia turneului de la Madrid româncei Simona Halep, care a pozat sâmbătă pe podium alături de controversatul căpitan al echipei de Fed Cup a României, informează Agenţia France Presse. 

"Locul său nu era pe teren astăzi (sâmbătă). El a fost suspendat provizoriu de Federaţia Internaţională (ITF) pentru atitudinea sa grosolană şi noi i-am retras acreditarea în aşteptarea încheierii anchetei", a afirmat Steve Simon, preşedintele director-general al WTA prin intermediul unui comunicat. "A fost în acelaşi timp iresponsabil şi inacceptabil din partea organizatorilor turneului de la Madrid să-i acorde un astfel de rol", a adăugat Steve Simon, precizând că o asemenea imagine umbreşte prestigiul competiţiei, turneul de la Madrid situându-se, ca importanţă, după cele de Mare Şlem şi Masters. 

La succesul Simonei Halep în faţa franţuzoaicei Kristina Mladenovic (7-5, 6-7 (5), 6-2) au asistat în tribune şi Nadia Comăneci, alături de Ion Ţiriac, proprietarul turneului. 


Năstase (70 ani), căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României, a fost suspendat de ITF pentru că le-ar fi insultat pe jucătoarea Johanna Konta şi pe Anne Keothavong, căpitanul echipei Marii Britanii, precum şi un arbitru şi o jurnalistă, la meciul de la Mamaia (22 aprilie). Lui Ilie Năstase i-a fost refuzată invitaţia şi în Loja regală pentru turneul de la Wimbledon (3-16 iulie). 

Într-o conferinţă de presă susţinută înaintea meciului de la Mamaia, Năstase a avut cuvinte ''sexiste'' şi ''rasiste'' în legătură cu faptul că Serena Williams este însărcinată. ''Vom vedea ce culoare va avea copilul. Poate ciocolată cu lapte?!'', a putut fi auzit Năstase spunând de către jurnalişti. 

Ulterior, Ilie Năstase şi-a cerut scuze într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook pentru ieşirile pe care le-a avut la meciul cu Marea Britanie şi faţă de Serena Williams, însă a considerat că reacţiile presei au fost exagerate, adaugă Agerpres.

×
Subiecte în articol: ilie năstase wta simona halep madrid