x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport FARUL / Reunire numeroasă

FARUL / Reunire numeroasă

de Ionut Paduraru    |    08 Ian 2009   •   00:00

Lotul echipei constănţene s-a reunit ieri dimineaţă pentru a pregăti returul campionatului, antrenorul Ion Marin având la dispoziţie 32 de jucători la primul antrenament.



Printre noutăţi se numără fundaşul sloven Jean Pahor, transferat de la FC Koper, Măţel, Mărie, Nanu şi Pantelie, reveniţi de la Delta Tulcea, Liviu Mihai II, revenit de la CSM Ploieşti, dar şi cinci jucători promovaţi de la echipa a doua. La reunire au fost prezenţi şi jucătorii puşi pe lista de transferuri, Vlas, Farmache, Şchiopu, Cruceru, Nae, Fl. Neaga, Gosic şi Barbu, dar numai ultimii doi au fost primiţi în vestiar. De asemenea, Florin Maxim a fost transferat la FC Timişoara, iar Tibor Moldovan a fost împrumutat la FCM Târgu Mureş. Până la 7 februarie, constănţenii se vor antrena doar în ţară, iar în perioada 7-18 februarie vor susţine un stagiu de pregătire în Turcia, la Antalya, unde vor disputa cinci meciuri amicale.

×
Subiecte în articol: sport