x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport FC TIMIŞOARA/Cehul Magera vrea să apeleze la FIFA

FC TIMIŞOARA/Cehul Magera vrea să apeleze la FIFA

de Mircea Opris    |    15 Dec 2008   •   00:00

După "debarcarea" antrenorului ceh Duşan Uhrin, conaţionalul acestuia, jucătorul ceh al formaţiei FC Timişoara, Lukas Magera, a declarat că va aştepta până la sfârşitul anului să-şi primească drepturile salariale de la club.



"L-au dat afară pe Uhrin, cu care am avut foarte mare succes, şi ne datorează bani pentru o lună şi jumătate. Acum mă ocup mai ales de mine. Toate problemele le discut cu agentul meu. Timişoara are timp până la sfârşitul anului să ne plătească datoriile. Dacă nu îndeplineşte condiţiile noastre, atunci ne ducem la FIFA", a declarat Magera.
Atacantul a amintit şi de perioada în care patronul Marian Iancu a încercat să cedeze clubul omului de afaceri Ovidiu Tender, tranzacţie care nu s-a mai realizat. "Totul arăta destul de promiţător, dar proprietarul şi-a schimbat părerea. Nu ştiu ce să cred, dar, în orice caz, am fost anunţat de colegii mei că aceleaşi probleme cu banii au existat şi anul trecut, înaintea Crăciunului", a adăugat fotbalistul.
Magera a mai spus că fostul antrenor al Timişoarei, Duşan Uhrin Jr, pregătise un program pentru perioada de iarnă, însă a precizat că nu ştie dacă acesta va fi acceptat de conducerea clubului.

×
Subiecte în articol: sport