x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport FC Vaslui: Plecare direct din Ardeal

FC Vaslui: Plecare direct din Ardeal

de Ionut Paduraru    |    25 Aug 2009   •   00:00

După victoria cu 3-1 de la Bistriţa, elevii lui Cristi Dulca nu s-au mai întors la Vaslui, ci s-au dus la Cluj, de unde vor face azi deplasarea spre Atena, pentru meciul cu AEK.



Conducerea clubului moldovean a luat această decizie pentru a-i scuti pe jucători de un efort în plus. "Nu avea rost să mai revenim la Vaslui, pentru că ar fi însemnat foarte multă oboseală pentru toată lumea. Imediat după meci am plecat spre Cluj, unde am făcut recuperarea. Până la plecarea spre Atena vom face şi un antrenament", a spus Dulca. Delegaţia lui FC Vaslui va pleca în Grecia astăzi, de pe aeroportul din Cluj-Napoca, în jurul orei 16:00, cu un charter.

Antrenamentul oficial va avea loc miercuri seară, pe stadionul lui AEK.
Altfel, adversara lui FC Vaslui nu a putut disputa duminică derby-ul cu Olympiakos din cauza incendiilor din regiune. Acestea au izbucnit vineri şi s-au extins rapid, autorităţile declarând situaţie de urgenţă în zona Atenei. O altă partidă amânată din cauza incendiilor a fost Panionios - PAOK Salonic.

×
Subiecte în articol: sport