x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern A fi sau a nu fi la EURO

A fi sau a nu fi la EURO

de Adi Munteanu    |    03 Ian 2020   •   12:30
A fi sau a nu fi la EURO

Naționala de fotbal a României are cea mai dificilă sarcină în primăvară. Două meciuri foarte dificile, cu Islanda și, eventual, cu Ungaria sau Bulgaria, în deplasare. Cum campania de toamnă a fost una dezastruoasă, nu doar din prisma rezultatelor, ci mai ales a jocului prestat de tricolori, sarcina lui Mirel Rădoi de a califica echipa la Turneul Final, competiție la care Bucureștiul va fi și gazdă, cu trei meciuri în grupă și un sfert de finală pe Arena Națională, este dificilă.

În acest moment România ocupă locul 37 în clasamentul FIFA, iar o eventuală necalificare la Euro 2020 ne va coborî și mai mult în această ierarhie. Astfel că misiunea lui Rădoi pare una extrem de grea, el trebuind să facă și schimbul de generații și reconstrucția naționalei mari.

Paradoxal, din punct de vedere economic, România ar putea ieși într-un câștig mai mare dacă nu se va califica. Având în vedere că la București se vor disputa patru meciuri, asta înseamnă opt valuri de suporteri, aproximativ 15.000 pentru fiecare echipă care va veni la Euro. Cea mai mare „invazie” de străini prezentă vreodată în România. Dar, până atunci, Bucureștiul trebuie să rezolve problemele din infrastructură (linia de tren de la Aeroportul Otopeni până la Gara de Nord, unde lucrările sunt momentan stopate, și finalizarea stadioanelor Steaua și Arcul de Triumf).

În ceea ce privește lotul de jucători pentru meciul cu Islanda, Mirel Rădoi este decis să joace cu Budescu (numărul 10 pe care-l tot caută fotbalul românesc) și Alibec ca ax central al atacului, jucători în jurul cărora  va alcătui formula de start. El a anunțat deja numele unor fotbaliști care vor fi titulari în mandatul său: Coman, Stanciu, Pușcaș, Săpunaru și Tamaș alături de Budescu și Alibec.

 

Înainte de toate vom pregăti meciul cu Islanda, pentru că aceste este cel mai important. Tot ce pot spune este că vom evolua cu un mijlocaș ofensiv în spatele atacantului sau atacanților, un număr 10. Apoi, vom vedea. În funcție de adversar, de jucătorii pe care-i vom avea la dispoziție, ne vom decide. Eu personal prefer două sistem de joc, 4-2-3-1 și 4-3-3, dar repet, deciziile le vom lua înaintea meciurilor pe care le vom disputa.

Mirel Rădoi, selecționerul naționalei României

 

×