x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Al-Nassr, dispusă să ofere 6 milioane de euro pentru Mutu

Al-Nassr, dispusă să ofere 6 milioane de euro pentru Mutu

02 Iul 2010   •   00:00

Conducătorii echipei saudite Al-Nassr, la care antrenor este Walter Zenga, ar fi dispuşi să facă o ofertă de 6 milioane de euro pentru atacantul român Adrian Mutu, sumă care ar fi agreată de clubul italian Fiorentina, informează  site-ul tuttomercatoweb.com, specializat în transferuri sportive.

Potrivit site-ului italian, care citează Corriere dello Sport/Stadio, clubul Fiorentina ar fi dispus să îl transfere pe Mutu în schimbul a 6 milioane de euro. Clubul saudit i-ar oferi atacantului român un contract pe trei ani, cu suma totală de 10 milioane de euro. La Al-Nassr, au mai fost transferaţi în această vară doi fotbalişti români, Ovidiu Petre şi Răzvan Cociş.

Atacantul Adrian Mutu, care mai are contract cu Fiorentina până în 2012, a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină. Suspendarea lui Mutu va expira la sfărşitul lunii octombrie.

×
Subiecte în articol: stiri