x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Alex Ferguson: Am refuzat naţionala Angliei, pentru că este o slujbă groaznică şi o cupă otrăvitoare

Alex Ferguson: Am refuzat naţionala Angliei, pentru că este o slujbă groaznică şi o cupă otrăvitoare

17 Iul 2010   •   00:00

Managerul echipei Manchester United, Alex Ferguson, a declarat că i s-a oferit de două ori postul de selecţioner al Angliei, dar a refuzat de fiecare dată, deoarece este o "slujbă groaznică" şi "o cupă otrăvitoare", tehnicianul apreciind că ar fi avut probleme deoarece este scoţian.



"Am avut şansa de a antrena naţionala Angliei de două ori, dar, bineînţeles, acest lucru nu poate intra în discuţie. Este ca un pahar plin cu otravă. Cred că este o slujbă teribilă, plus că aş fi avut un imens handicap deoarece sunt scoţian. Nu contează din ce unghi priveşti problema, dar este un lucru important", a spus Ferguson.

Alex Ferguson consideră că un rol important în rezultatul înregistrat de naţionala Angliei la Cupa Mondială din Africa de Sud, l-a avut sezonul prea încărcat. "Sezonul englezesc este extenuant. Uitaţi-vă la luna decembrie de exemplu. Jucăm opt sau nouă meciuri, deşi este cea mai proastă perioadă a anului pentru suprafeţele de joc, când sunt mai grele, iar vremea este cea mai rea. În a doua parte a sezonului vezi că jucătorii sunt accidentaţi, dar datorită importanţei jocului, ei continuă să joace şi de aceea la finalul sezonului, când are loc un turneu final important, ei nu sunt la sută la sută", a adăugat Ferguson.

Pe de altă parte, un responsabil al Federaţiei Engleze de Fotbal, Sir Trevor Brooking, a declarat, vineri, că viitorul selecţioner al Angliei, după ce actualul antrenor, italianul Fabio Capello, îşi va încheia mandatul, ar trebui să fie englez. "Cred că pe termen lung, după Fabio, ne vom dori un englez. Vrem să începem o nouă perioadă în care să angajăm tehnicieni englezi, iar Fabio Capello ne poate ajuta enorm să facem această tranziţie", a explicat Sir Brooking pentru BBC.

Fabio Capello este al doilea antrenor străin din istoria naţionalei Angliei, după suedezul Sven-Goran Eriksson, informează Sky, citat de Mediafax.

După plecarea lui Eriksson în 2006, Steve McClaren a fost numit antrenor al naţionalei. Acesta a fost secundul lui Eriksson la echipa naţională, deşi era şi antrenorul echipei Middlesbrough.

×
Subiecte în articol: stiri