x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Am rămas în urna a 4-a!.

Am rămas în urna a 4-a!.

de Dragos Stoica    |    12 Iun 2011   •   21:00
Am rămas în urna a 4-a!.

Sanse infime pentru nationala Ro­ma­niei sa se mai califice in viitorul apro­piat la vreun Campionat Mondial. Programat pe o data oficiala a FIFA, meciul cu Paraguay ne putea pro­pulsa in cea de-a treia urna valori­ca in eventualitatea unei victorii, dar lip­sa de responsabilitate a FRF si a ti­tu­larilor care au preferat sa plece in vacanta inainte de turneul sud-ame­ri­can (Mutu, Tamas, Rat, Sa­pu­na­ru), precum si demisia brusca a lui Raz­van Lucescu dupa victoria cu Bos­nia au condus la un nou esec, de data aceasta cu efect pe termen lung.

Pe teren, lucrurile au fost simple. Pur si simplu n-am contat. In afara ab­sen­telor notabile din echipa, tricolorii au fost ajunsi de oboseala du­pa zecile de ore petrecute in avion si di­ferenta de fus orar fata de Europa, P­a­raguay impunandu-se mai categoric decat o arata scorul de 2-0. Pri­ma reusita a picat chiar in minutul 2, cand Latovlevici a trimis gresit o pa­sa inapoi, iar Valdez a interceptat, in timp ce golul doi a purtat marca lui Santa Cruz (’29). "Am intalnit un ad­versar extraordinar de motivat, agresiv, proaspat, care se pregateste pentru Copa America. Ne-au fost superi­ori din toate punctele de vedere. Noi am incercat sa echilibram, dar am in­ce­put meciul cu o greseala a lui La­to­vl­­evici. Echipa, fiind tanara, nu a pu­tut sa-si revina din acest soc", a spus dupa meci "interimarul" Stefan Iovan.

Echipele:
PARAGUAY: Villar – Cardozo, Da Silva, Benegas, Samudio – Barreto (’77 Marecos), Riveros, Acuna (’9 Molinas), Martinez (’77 Benitez) – Santa Cruz (’62 Zeballos), Valdez (’45 Perez). Antrenor: Gerardo Martino.
ROMANIA: Pantilimon – Rapa, Gardos, Papp (’46 Bourceanu), Latovlevici – Torje (’84 Antal), Muresan (’61 Alexa), Giurgiu (’46 Sanmartean), Tanase (’73 Surdu) – Zicu (’46 Oros), Alexe. Antrenor: Stefan Iovan.

Repetitie nedorita pentru tricolori
La meciul cu Paraguay s-a repetat oarecum situatia din toamna lui 2007, cand tricolorii, calificati la CE 2008 de pe primul loc, au tra­tat in zeflemea ultimul meci din grupa, pierzand cu Bulgaria la Sofia (0-1) si ratand astfel ocazia de a se situa in prima urna pentru tragerea CM 2010. Ce a urmat se stie: grupa cu Franta, Serbia, Li­tu­a­­nia si Austria si Insulele Feroe, din care s-au calificat primele do­ua. Pe atunci selectioner, Victor Pi­turca a taxat dur dupa meci atitudinea jucatorilor. De data asta insa n-a avut cine s-o faca, de­oa­re­ce nationala n-are deocamdata antrenor! Poate saptamana aceasta sa se gaseasca cineva.

×
Subiecte în articol: fotbal intern