x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Antrenorul Victor Piţurcă şi-a reziliat contractul cu Universitatea Craiova (oficial)

Antrenorul Victor Piţurcă şi-a reziliat contractul cu Universitatea Craiova (oficial)

04 Ian 2020   •   19:30
Antrenorul Victor Piţurcă şi-a reziliat contractul cu Universitatea Craiova (oficial)

Antrenorul Victor Piţurcă şi-a reziliat contractul cu echipa de fotbal Universitatea Craiova, semnat la începutul lunii septembrie, a anunţat sâmbătă clubul din Bănie, pe site-ul său oficial.


"Clubul Universitatea Craiova şi antrenorul principal au hotărât de comun acord rezilierea contractului la cererea domnului Victor Piţurcă. Această cerere a fost fundamentată de domnia sa prin prisma faptului că dorinţa de a câştiga campionatul nu a fost susţinută de către club. Îi dorim mult succes!", se precizează în comunicatul dat publicităţii de gruparea alb-albastră.

''Vreau campionatul! Nu am şanse, plec! E simplu (...) V-am spus că eu vreau să câştig campionatul, nu mă interesează locurile 2, 3, 4 sau să cresc jucători", afirmase Piţurcă la jumătatea lunii trecute, în cursul unei conferinţe de presă.

În vârstă de 63 de ani, Victor Piţurcă a debutat ca antrenor în 1992, când a preluat formaţia Steaua Bucureşti, pe care a mai condus-o ulterior în trei rânduri. El a mai antrenat Universitatea Craiova de două ori, prima reprezentativă a României de trei ori, selecţionata de tineret o dată şi formaţia saudită Al Ittihad Jeddah în două rânduri.
www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: victor piturca