x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Astra i-a aplicat o corecție lui Dinamo, învingând cu 4-1

Astra i-a aplicat o corecție lui Dinamo, învingând cu 4-1

20 Dec 2018   •   22:08
Astra i-a aplicat o corecție lui Dinamo, învingând cu 4-1

Astra Giurgiu a umilit-o pe Dinamo București, cu scorul de 4-1 (2-0), pe teren propriu, în etapa 21 a Ligii I, conform Agerpres.

Pentru Astra au înscris Azdren Llullaku (7), Laurenţiu Buş (36), Valentin Gheorghe (68) şi Neluţ Roşu (71), dar cel mai frumos gol a fost reuşit de dinamovistul Sergiu Hanca (77), cu un şut de la aproape 30 de metri, care a lovit bara şi a intrat în poartă.

Astra a bătut și în tur, cu 2-1. Aceasta a fost ultima etapă din anul 2018.

Giurgiuvenii au ajuns la 5 meciuri fără înfrângere, cu trei victorii și două egaluri.

 

×
Subiecte în articol: astra dinamo liga i