x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Au venit banii de la UEFA! Echipele din Liga 1 vor împărți 1,33 milioane euro. CFR Cluj nu se află pe listă

Au venit banii de la UEFA! Echipele din Liga 1 vor împărți 1,33 milioane euro. CFR Cluj nu se află pe listă

20 Feb 2020   •   14:44
Au venit banii de la UEFA! Echipele din Liga 1 vor împărți 1,33 milioane euro. CFR Cluj nu se află pe listă

Federația Română de Fotbal anunță că UEFA a acceptat să suplimenteze suma cuvenită din plățile de solidaritate cu peste 500.000 de euro. Astfel, suma totală care se va împărți cluburilor din Liga 1 este de 1.331.169 euro!

Federația Română de Fotbal va distribui această sumă celor 13 cluburi de fotbal din Liga 1 în mod egal, excepția fiind CFR Cluj, formație care a evoluat în grupele Europa League, conform unui comunicat de presă emis de frf.ro.

Începând din sezonul viitor, plățile de solidaritate de la UEFA se vor face în funcție de principiul clasificării academiilor. Astfel, banii veniți de la UEFA vor fi împărțiți de FRF primelor 20 de cluburi profesioniste din topul clasificării academiilor, indiferent de eșalon. Condiția de a fi club profesionist este una impusă de forul de la Nyon. Cluburile vor avea obligația să investească banii respectivi la nivel de copii și juniori!

De asemenea, în ședința de astăzi s-a stabilit ca la viitoarea întâlnire să se ia în calcul majorarea grilei de formare pentru juniori. Federația Română de Fotbal continuă astfel reformele pentru dezvoltarea sectorului juvenil.

×