x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Blanc schimbă garda

Blanc schimbă garda

de Vlad Ionescu    |    06 Aug 2010   •   00:00
Blanc schimbă garda
Sursa foto: /Reuters

După umilinţa suferită la Cupa Mondială, naţionala Franţei, adversara României în grupa D a preliminariilor Campionatului European din 2012, a intrat într-o nouă eră, o dată cu venirea selecţionerului Laurent Blanc. Fostul antrenor de la Bordeaux îşi va face debutul săptămâna viitoare, într-un amical cu Norvegia, care va avea loc la Oslo. Din lotul convocat nu face parte nici unul dintre cei 23 de jucători care au făcut de râs fotbalul francez în Africa de Sud, aceştia fiind sancţionaţi pentru că au refuzat să se antreneze, în semn de protest faţă de excluderea lui Nicolas Anelka. Blanc i-a chemat, printre alţii, pe Karim Benzema, Samir Nasri şi Philippe Mexes, fotbalişti care, dintr-un motiv sau altul, nu au mers la Cupa Mondială.

Iată lotul Franţei pentru meciul de la Oslo: Nicolas Douchez (Rennes), Stephane Ruffier (Monaco) - portari; Aly Cissokho (Lyon), Mathieu Debuchy (Lille), Rod Fanni (Rennes), Philippe Mexes (Roma), Adil Rami (Lille), Mamadou Sakho (PSG), Benoit Tremoulinas (Bordeaux) - fundaşi; Yohan Cabaye (Lille), Lassana Diarra (Real Madrid), Blaise Matuidi (Saint-Etienne), Yann Mvila (Rennes), Samir Nasri (Arsenal), Charles Nzogbia (Wigan), Moussa Sissoko (Toulouse) - mijlocaşi; Hatem Ben Arfa (Marseille), Karim Benzema (Real Madrid), Jimmy Briand (Lyon), Guillaume Hoarau (PSG), Jeremy Menez (AS Roma), Loic Remy (Nice) - atacanţi. Deşi de la Cupa Mondială a trecut aproape o lună, Nicolas Anelka, cel pe care toată lumea l-a arătat cu degetul pentru conflictul avut cu Domenech, continuă să-şi clameze nevinovăţia. Atacantul de la Chelsea pune toată vina pentru cele întâmplate pe seama ziariştilor de la l'Equipe, care au creat un război între antrenor şi jucători, ceea ce a compromis şansele Franţei.

×
Subiecte în articol: stiri