x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Borcea părăseşte haita

Borcea părăseşte haita

de Dragos Stoica    |    11 Ian 2012   •   21:00
Borcea părăseşte haita

Daca in urma cu doua saptamani anunta ca va veni in Romania pentru a perfecta transferul lui Wesley de la FC Vaslui la Dinamo, Cristi Borcea ar putea cel mult aparea in tara ca sa-si lichideze conturile cu gruparea din Soseaua Stefan cel Mare. Marti seara, la GSP TV, presedintele Nicolae Badea a confirmat ca Borcea l-a anuntat ca vrea sa se retraga definitiv din fotbal.

'De data aceasta e adevarat ca vrea sa plece. Am vorbit astazi cu el si mi-a spus ca vrea sa ne despartim. Bineinteles, trebuie sa ne intalnim sa punem la punct mai multe detalii, pentru ca este actionar si un om important la Dinamo, asa ca nu se pune problema unei despartiri usoare', a declarat Badea.

Cristi Borcea a intrat intr-un conflict dur saptamana trecuta cu Dragos Savulescu, un alt actionar care, impreuna cu Nicolae Badea, controleaza peste 60% din actiuni. Cum deciziile sale nu mai sunt executorii la Dinamo, Borcea era deja tentat sa-si minimalizeze rolul intre 'caini', dar nu sa plece definitiv. Mascata sub scandalul cu Savulescu, plecarea sa trebuie insa pusa pe seama pro­blemelor pe care oficialul dinamovist le are cu legea. Borcea este sub urmarire penala in patru dosare diferite, dintre care cel mai delicat este cel legat de supraevaluarea a patru motoare diesel impreuna cu libanezul Said Baajklini.

In urma acestui procedeu, cei doi au solicitat a 60 de milioane de euro drept returnare de TVA. Totodata, Borcea este pus sub invinuire in 'Dosarul transferurilor' si 'Mita pentru arbitri'.

Vor un mijlocas din a treia divizie sarba!
Transferurilor lui Curtean, Stratila, C. Matei, Zuluf si Ispir li s-ar putea adauga in curand un mijlocas sarb, care va fi verificat in cursul zilelor urmatoare de Liviu Ciobotariu. In varsta de 20 de ani, acesta a marcat de trei ori in zece partide pentru nationala de tineret a Serbiei, fiind un produs al clubului Vojvodina Novi Sad. In sezonul trecut, fotbalistul a fost imprumutat la Veternik, in cea de-a treia divizie, unde a marcat de 16 ori in 30 de partide. Potrivit 'alb-rosilor', acesta ar fi atras deja privirile celor doua 'mari' formatii din Serbia, Steaua Rosie si Partizan, dar atunci este de neinteles de ce formatia din Novi Sad l-a lasat sa se rodeze tocmai in cel de-al treilea esalon!

×
Subiecte în articol: fotbal intern