x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern CFR Cluj, învinsă de Dinamo Minsk cu 2-0 şi eliminată din Europa League

CFR Cluj, învinsă de Dinamo Minsk cu 2-0 şi eliminată din Europa League

de Agerpres    |    07 Aug 2014   •   22:48
CFR Cluj, învinsă de Dinamo Minsk cu 2-0 şi eliminată din Europa League

CFR Cluj a fost învinsă de echipa belarusă Dinamo Minsk cu scorul de 2-0, joi, pe teren propriu, în manşa secundă a turului III preliminar al competiţiei de fotbal Europa League, şi părăseşte cupele europene.

Învinsă în primul joc cu 1-0, CFR a cedat şi pe teren propriu, după golurile marcate de din faze fixe de Igor Stasevici (71 - lovitură liberă) şi Chigozie Udoji (81 - penalty), însă a jucat mai bine de o oră în zece oameni, Ionuţ Rada fiind eliminat în minutul 26.

CFR a avut o primă mare ocazie în minutul 19, când portarul Gutor a avut un reflex extraordinar la şutul lui Negruţ. Ardelenii au fost din nou aproape de gol în min. 22, dar şuturile lui Monroy şi Costea au fost blocate.

Misiunea echipei clujene a devenit şi mai dificilă din minutul 26, când a rămas în zece oameni, fundaşul Rada fiind eliminat pentru fault Chigozie Udoji (ex-Astra, FC Braşov).

Dinamo Minsk a avut o ocazie bună în minutul 30, dar Udoji a tras peste poartă.

Echipa lui Vasile Miriuţă a mai avut o situaţie notabilă până la pauză, dar Gutor a apărat mingea trimisă de Tade (35).

În repriza secundă, oaspeţii au fost din nou periculoşi în min. 58, prin Adamovic, dar sârbul a fost blocat. Cu trecerea timpului, echipa gazdă a riscat tot mai mult, iar Dinamo Minsk a încercat să profite de acest lucru. După ce Udoji a trimis mingea în bară (70), Dinamo a deschis scorul în minutul 71, prin Igor Stasevici, din lovitură liberă: 0-1.

Dinamo Minsk şi-a majorat avantajul în minutul 81, prin Chigozie Udoji, din penalty, după un fault în careu comis de Camora: 0-2. 

×
Subiecte în articol: cfr cluj Dinamo Minsk - CFR Cluj