x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern CFR Cluj - Poli Iaşi 1-1. Pas greșit pentru echipa lui Dan Petrescu

CFR Cluj - Poli Iaşi 1-1. Pas greșit pentru echipa lui Dan Petrescu

13 Iul 2019   •   23:10
CFR Cluj - Poli Iaşi 1-1. Pas greșit pentru echipa lui Dan Petrescu

CFR Cluj, campioana en titre, şi Poli Iaşi au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), sâmbătă seara, la Cluj-Napoca, într-o partidă din prima etapă a ediţiei 2019-2020 a Ligii I de fotbal.

Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul prin Ciprian Deac (23), dar ieşenii au egalat după pauză prin kosovarul Florian Loshaj (62).

Poli Iaşi, la primul meci oficial cu antrenorul Mihai Teja pe banca tehnică, putea obţine victoria, dar Andrei Cristea a şutat în bară în min. 90, la un atac supranumeric.

CFR Cluj se află al al treilea meci oficial fără victorie în acest debut de sezon, după 0-1 în Supercupa României cu FC Viitorul şi 0-1 cu FC Astana, în prima manşă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor.

De remarcat că primele trei partide ale noului sezon competiţional intern s-au încheiat cu remize.

CFR 1907 Cluj - CSM Poli Iaşi 1-1 (1-0), stadion ''Dr. Constantin Rădulescu'' - Cluj-Napoca
Au marcat: Ciprian Deac (23), respectiv Florian Loshaj (62).
Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti); arbitri asistenţi: Gabriel Sabin Stroe (Piteşti), Alexandru Vodă (Alba Iulia); arbitru de rezervă: Cătălin Buşi (Râmnicu Vâlcea)
Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara) - CCA, Marian Ivan (Braşov) - LPF
AGERPRES

×