x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Clubul Steaua București aniversează astăzi 73 de ani de la înființare

Clubul Steaua București aniversează astăzi 73 de ani de la înființare

07 Iun 2020   •   11:59
Clubul Steaua București aniversează astăzi 73 de ani de la înființare

Pe 7 iunie 1947 s-a înfiinţat Clubul Armatei Române, care în 1961 a fost numit Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti. Clubul a câştigat de 21 de ori titlul de campioană a României, iar în 1986 a câștigat Cupa Campionilor Europeni, contra Barcelonei.

Steaua Bucureşti împlineşte duminică, 7 iunie, 73 de ani de la înfiinţarea clubului. Prima denumire a fost Clubul Armatei Române, apoi Clubul Sportiv Central al Armatei, Casa Centrala a Armatei, iar în 1961 a ajuns la denumirea finală Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti.

„Din 1947 şi până în prezent, sportivii roş-albaştrii au făcut din Steaua Bucureşti cel mai important club sportiv din ţară şi unul dintre cele mai puternice din Europa. Mărturie stau cele 101 medalii olimpice, cele 687 de medalii mondiale şi cele peste 1.200 de medalii europene cucerite de către sportivii clubului Steaua de-a lungul anilor. La cele de mai sus, putem aminti şi 146 de medalii la Universiade şi Campionate Mondiale Universitare, 384 de medalii la Campionate CISM şi Spartachiade Militare, dar şi cele peste 12.000 de titluri naţionale!", se arată în comunicatul emis pe csasteaua.ro.

În ceea ce priveşte fotbalul, Steaua este cea mai titrată echipă din România, care a reuşit să câştige Cupa Campionilor Europeni în 1986. În finala jucată la Sevilla, Steaua s-a impus la loviturile de departajare în faţa Barcelonei, după ce Duckadam a apărat patru penalty-uri.

Steaua a mai câştigat de 21 de ori titlul de campioană a României, de 20 de ori Cupa şi are 4 Supercupe ale României.

Anul următor, Steaua a cucerit şi Supercupa Europei, după 1-0 în finală cu Dinamo Kiev, la Monte Carlo, prin golul marcat de Gheorghe Hagi.

Acum, CSA Steaua, antrenată de Daniel Opriţa, este liderul Ligii 4. Dacă va câştiga play-off-ul şi va cuceri titlul regional, va ajunge în mini-turneul de promovare în Liga 3.

Mesajul postat de FCSB în ziua în care Steaua aniversează 73 de ani!

La puțin timp după mesajul CSA Steaua, FCSB a transmis că își sărbătorește aniversarea şi îşi arogă palamaresul european.

„În ceea ce privește palmaresul european, FCSB este singura echipă românească ce se poate lăuda cu deținerea unor trofee continentale, Cupa Campionilor Europeni (1986) și Supercupa Europei (1987). De asemenea, pe plan european, roș-albaștrii au mai jucat o finală a Cupei Campionilor Europeni, în 1989, finala Cupei Intercontinentale în 1986, o semifinală a Cupei Campionilor Europeni, în 1988 și o semifinală a Cupei UEFA, in 2006", a fost mesajul postat de FCSB.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: steaua bucuresti