x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern CM Fotbal: Brazilia investeşte 3,6 miliarde de dolari doar în aeroporturi

CM Fotbal: Brazilia investeşte 3,6 miliarde de dolari doar în aeroporturi

de Corina Andriuta    |    15 Iul 2010   •   00:00

Organizarea Campionatului Mondial de Fotbal din 2014 va scoate din buzunarul guvernului brazilian multe miliarde de dolari. Conform ofiţerului de presă al companiei „Infraero”, citat de lenta.ru, doar „pentru aducerea aeroporturilor la standardele internaţionale corespunzătoare sunt necesari 3,67 miliarde de dolari!”



În prezent, compania de stat „Infraero” deţine monopolul asupra tuturor aeroporturilor din Brazilia precum şi a infrastructurii asociate. Protrivit ei, pentru transportarea echipelor şi a suporterilor la Campionatul Mondial de Fotbal din 2014 vor fi implicate 16 aeroporturi. Fluxul de pasageri, în perioada respectivă, este estimat la 2,7 milioane de oameni, din care 1,2 milioane străini.

În urma inspecţiilor făcute de reprezentanţi ai FIFA, Confederaţia Braziliană de Fotbal a recunoscut că infrastructura aeroporturilor este veriga slabă a Braziliei, organizatorul acestui turneu.

Investiţiile au ca scop eliminarea  problemelor care ţin de pistele de aterizare şi decolare, hangare şi terminale. Aeroporturile braziliene, de asemenea, trebuie să facă faţă şi fluxului mare de pasageri pe zborurile interne. Potrivit Infraero, în perioada 2003-2008, numărul de zboruri de pasageri în Brazilia a crescut cu 59%, iar la nivel mondial, în medie, cu 35%.

×
Subiecte în articol: stiri