x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Cosmin Contra, prezentat oficial la Dinamo: E o provocare dificilă, dar ne putem îndeplini obiectivele

Cosmin Contra, prezentat oficial la Dinamo: E o provocare dificilă, dar ne putem îndeplini obiectivele

19 Feb 2017   •   17:43
Cosmin Contra, prezentat oficial la Dinamo: E o provocare dificilă, dar ne putem îndeplini obiectivele

Tehnicianul Cosmin Contra a declarat, duminică, în cadrul conferinţei de presă în care a fost prezentat oficial în funcţia de antrenor principal al FC Dinamo, că este o provocare dificilă să preia echipa în momentul de faţă, dar susţine că împreună jucătorii îşi poate îndeplini obiectivele, şi anume calificarea în play-off şi câştigarea Cupei României şi a Cupei Ligii.

"Am venit să muncesc. Pentru mine este o provocare să vin aici, iar mie îmi plac provocările. Este într-adevăr o provocare mai dificilă, însă am încredere în mine, în staff-ul meu şi în jucători, de asta am venit. Consider că Dinamo are o echipă bună care îşi poate îndeplini obiectivele. Sunt bucuros să fiu aici. Jucând la Dinamo şi cunoscând spiritul de aici îmi este mai uşor. De asemenea, cunosc multă lume din club şi mi-e uşor să lucrez aici. Sper să fiu antrenorul care o duce pe Dinamo în play-off şi să câştige cele două cupe, Cupa Ligii şi Cupa României. Asta îmi doresc eu în momentul de faţă. Obiectivul este clar, intrarea în play-off. Avem şanse matematice în acest moment. Aşa că vom lua pe rând fiecare meci din cele trei, iar cel mai important este cel cu Botoşani. Sunt sigur că jucătorii vor avea o dorinţă mare de a face un meci bun şi pentru a spăla imaginea după aceste două înfrângeri. Sunt convins că doresc să facă un meci bun şi pentru nea Ando. Vreau ca mâine să fie cât mai mulţi spectatori şi să îi poarte pe jucători spre victorie", a afirmat el.

Cosmin Contra a explicat că a semnat un contract valabil până în vară, dar există o clauză conform căreia acesta se prelungeşte în momentul în care îşi îndeplineşte obiectivele. "Am spus că sunt aici până în vară pentru a nu crea presiune. Noi avem însă o înţelegere să continuăm împreună şi anul următor dacă se vor îndeplini obiectivele. Dar este un alt sezon, acum cele mai importante sunt aceste trei luni de competiţie", a adăugat Contra.

Tehnicianul a menţionat că a găsit la Dinamo jucători "afectaţi" şi "abătuţi" de ultimele înfrângeri şi de plecarea antrenorului Ioan Andone. El speră că va reuşi să le redea încrederea până la ora meciului cu FC Botoşani, programat luni, în cadrul etapei a 24-a a Ligii I. "Avem nevoie de un rezultat favorabil şi un joc bun cu Botoşani. Sper din toată inima ca în aceste 2-3 zile de când am venit să le fi readus un pic încrederea jucătorilor. Fiind la Dinamo, nu e uşor să pierzi două meciuri consecutive. Am găsit nişte jucători abătuţi, mai ales datorită faptului că a plecat un antrenor (n.r. - Ioan Andone) care a stat cu ei aproape un an. Şi chiar dacă antrenorul plăteşte, ei sunt conştienţi că în mare parte vina este a lor. Botoşani este o echipă bună, cu jucători experimentaţi, bine aşezaţi în teren şi cu un antrenor tânăr (n.r. - Leo Grozavu), un prieten de-al meu care face lucruri extraordinare acolo. Dar am încredere în băieţi, am încredere că mâine vom fi echipa pe care toţi dorim să o vedem la fiecare meci. Singurul meu gând de când am ajuns pe aeroport e să câştig meciul de mâine", a spus el, precizând că singura problemă de lot o reprezintă portarul Laurenţiu Brănescu, aflat acum în Italia pentru a fi consultat de medicul echipei Juventus după accidentarea la genunchi.

În cazul în care nu vor apărea accidentări, Dinamo nu va mai face transferuri până la finalul actualei ediţii de campionat, susţine Contra: "Nu am avut timp să fac o analiză a lotului, am nevoie de timp, iar noi nu mai avem pentru că mâine se închide perioada de transferuri. Aşa că nu mai putem aduce decât jucători liberi de contract. Vom vedea, însă în principiu, dacă nu vor fi mari probleme medicale nu vom mai aduce niciun jucător".

El a menţionat că brazilianul Rivaldinho trebuie să se adapteze la condiţiile meteo din România înainte de a putea juca la Dinamo. "Rivaldinho este bine, cum să fie? Trebuie să se adapteze. Nu e uşor să vină din America de Sud şi să se adapteze aşa de repede la condiţiile de climă din România. Am şi vorbit cu Dănciulescu şi mi-a zis că primele zile au fost foarte grele pentru că a avut degerături la picioare. Aşa că nu e uşor, jucătorii trebuie să se adapteze multor necunoscute. Are nevoie de timp şi vom încerca să îl intregrăm cât mai repede şi să-l putem folosi", a adăugat Contra.

Tehnicianul Cosmin Contra a fost instalat, la 16 februarie, în funcţia de antrenor principal al echipei Dinamo, el semnând un contract valabil până la finalul acestui sezon competiţional, cu opţiune de prelungire până la 30 iunie 2018. Contra îl înlocuieşte la Dinamo pe tehnicianul Ioan Andone, cel care marţi, 14 februarie, şi-a reziliat de comun acord contractul cu gruparea alb-roşie.

Fostul internaţional (73 de selecţii şi 7 goluri) va fi ajutat de secunzii Ionel Tersinio Gane şi Silviu Ion, de Cătălin Grigore, antrenor de portari, şi de Javi Reyes, preparator fizic.

Contra a jucat 101 meciuri la Dinamo şi a marcat 8 goluri în tricoul alb-roşu, în Liga I, între anii 1996 şi 1999.

El a antrenat echipele Poli Timişoara (septembrie 2010-februarie 2011), Fuenlabrada (august 2012-octombrie 2012), Petrolul Ploieşti (octombrie 2012-martie 2014), Getafe (martie 2014-ianuarie 2015), Guangzhou R&F (ianuarie 2015-iulie 2015) şi Alcorcon (iunie 2016-octombrie 2016). Ca antrenor, el are în palmares Cupa României cu Petrolul Ploieşti (2013).

Contra va debuta oficial ca antrenor la Dinamo în meciul cu FC Botoşani, programat, luni, 20 februarie, de la ora 20,30, pe Arena Naţională din Capitală, în cadrul etapei a 24-a a Ligii I la fotbal.

Sursa - AGERPRES

×