x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Cristi Tănase va pierde banderola de căpitan şi va fi amendat cu 50% din salariu!

Cristi Tănase va pierde banderola de căpitan şi va fi amendat cu 50% din salariu!

09 Ian 2011   •   21:03
Cristi Tănase va pierde banderola de căpitan şi va fi amendat cu 50% din salariu!

Ca urmare a scandalului în care a fost implicat, sâmbătă noaptea, într-un club din Olteniţa, fotbalistul Stelei, Cristian Tănase, va fi sancţionat cu cel puţin 5.000 de euro, amendă prevăzută şi în regulamentul de ordine interioară a clubului.

Practic, "Dodel" va pierde jumătate din salariul lunar pe care îl primeşte în Ghencea, iar în plus riscă să piardă şi statutul de căpitan al echipei. Dacă va fi deposedat de banderolă, în vestiarul roş-albaştrilor vor fi organizate alegeri pentru desemnarea noului căpitan.Favoriţi sunt Tătăruşanu, Nicoliţă şi Dică.

În penultima seară înaintea reunirii lotului Stelei, Cristi Tănase, a fost implicat într-un imens scandal într-un club de fiţe din Olteniţa. Potrivit Antenei 1 care citează cotidianul Libertatea, scandalul ar fi izbucnit după miezul nopţii, atunci când fotbalistul Stelei a ajuns în club însoţit de actuala sa prietenă, Diana Gureşoaie, şi de fratele său, Ionuţ. Ghinionul acestora a fost că la aceeaşi oră în acel club se afla şi fostul iubit al fetei, care este originară chiar din Olteniţa.

În primă instanţă, se pare că a avut loc un schimb dur de replici între fată şi "fostul", moment în care Tănase s-a implicat pentru a încerca să aplaneze conflictul. De la ceartă la bătaie n-a mai fost însă decât un pas. În ciuda intervenţiei bodyguarzilor din club, scandalagiii nu au putut fi potoliţi, aceştia aplicându-le o serioasă corecţie fizică lui Tănase, prietenei sale, dar şi fratelui fotbalistului. Poliţiştii din Olteniţa au declarat că nu au intervenit şi nici unul dintre cei implicaţi în scandal nu au depus plângere.

Contactat de ziarul Cancan, Cristi Tănase a declarat: "Într-adevăr, am fost implicat într-o altercaţie sâmbătă noaptea, dar după aceea m-am dus acasă liniştit şi atât. Nu am nici o problemă, nu mi s-a întâmplat nimic grav. Nu vreau să comentez mai mult".

Cel puţin ciudată a fost reacţia finanţatorului stelist, Gigi Becali, care a spus: "Foarte bine că s-a bătut! De aia este căpitan!".

În schimb, impresarul fotbalistului, Victor Becali, a declarat la Gsp TV: "Dacă prietena lui este din Olteniţa, care este problema că Tănase s-a dus acolo? E liber să meargă unde vrea, putea să i se întâmple oriunde ceea ce a păţit în acel club. Dacă antrenorul şi conducătorii Stelei sunt mulţumiţi de el, Tănase nu ar avea ce probleme să aibă. Chiar dacă a dat doar trei goluri pentru Steaua, o să marcheze altele în continuare".


×