x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Cristian Borcea: Nu sunt interesat de fotbal!

Cristian Borcea: Nu sunt interesat de fotbal!

07 Oct 2017   •   21:30
 Cristian Borcea:  Nu sunt interesat de fotbal!

Fostul acţionar dinamovist Cristian Borcea a transmis, prin intermediul avocatului său, Alice Drăghici, că nu este interesat de fotbal, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

''Constat, de câteva zile, că numele meu este asociat în faţa suporterilor dinamovişti cu revenirea la conducerea clubului. Nu ştiu şi nu mă interesează cine este în spatele acestor dezinformări menite să mute centrul atenţiei când vine vorba de performanţă la Dinamo. Am plecat de câţiva ani din Ştefan cel Mare şi precizez prin intermediul acestui comunicat de presă că nu mă interesează fotbalul, nu mă interesează revenirea la Dinamo. Nici pe mine, nici pe fiul meu, Patrick, pe nimeni din familia Borcea! Terminaţi cu minciunile! Mă gândesc doar la sănătatea mea, destul de încercată în ultimii ani. Închei aici cu speranţa că toţi dinamoviştii au înţeles mesajul meu: mă gândesc doar la sănătatea mea şi a familiei mele!", a transmis Borcea.

Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 4 au admis, miercuri 4 octombrie, cererea de eliberare condiţionată din închisoare a fostului acţionar al clubului Dinamo, care execută la Penitenciarul Jilava o condamnare de 6 ani şi 4 luni primită în dosarul transferurilor din fotbal.

Decizia nu este însă definitivă, iar DNA poate face contestaţie.

În martie 2014, Cristian Borcea a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni închisoare în dosarul transferurilor, alături de alţi şapte reprezentanţi ai fotbalului românesc. În prezent, doar Victor Becali şi Cristian Borcea se mai află în detenţie, restul fiind eliberaţi condiţionat.

Potrivit DNA, faptele săvârşite de cei opt oameni din fotbal au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obţinuţi din transferuri fiind "spălaţi" prin intermediul unor firme off-shore.
 

×
Subiecte în articol: Cristian Borcea