x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Cupa României, au fost trase la sorți semifinalele

Cupa României, au fost trase la sorți semifinalele

06 Mar 2019   •   11:21
Cupa României, au fost trase la sorți semifinalele

Deţinătoarea Cupei României la fotbal, Universitatea Craiova, va întâlni în semifinalele competiţiei, ediţia 2018-2019, echipa FC Viitorul Constanţa, iar CFR Cluj va juca împotriva formaţiei Astra Giurgiu, conform tragerii la sorţi, care a avut loc miercuri, la Casa Fotbalului.

Conform Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF), cele patru echipe au fost repartizate, într-o singură urnă, iar primele extrase, CFR Cluj şi Universitatea Craiova, vor disputa partidele tur ale semifinalelor pe teren propriu.

Jocurile din cadrul semifinalelor Cupei României se desfăşoară în sistem tur - retur, prima manşă fiind programată în perioada 2-4 aprilie, iar cea de-a doua între 23 şi 25 aprilie.
AGERPRES

×