x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Cupa Romaniei. Craiova o invinge pe Dinamo si se califica in semifinale

Cupa Romaniei. Craiova o invinge pe Dinamo si se califica in semifinale

06 Mar 2018   •   18:57
Cupa Romaniei. Craiova o invinge pe Dinamo si se califica in semifinale

CS Universitatea Craiova s-a calificat în semifinalele Cupei României la fotbal, marţi, după ce a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 1-0 (0-0), pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Bănie, în sferturile de finală ale competiţiei.


Soarta partidei a fost decisă de golul marcat de Nicuşor Bancu (56), care a profitat de o ieşire neinspirată a portarului Jaime Penedo, după o lansare foarte bună venită din partea lui Tiago Ferreira.

Universitatea a dominat clar timp de o oră şi a ratat ocazii mari de gol, având şi două bare, după care craiovenii s-au retras în defensivă şi Dinamo a avut iniţiativa.

Mitriţă a avut cele mai mari ocazii, în min. 12 şutul său fiind respins în corner de Penedo, apoi a trimis razant cu vinclul în min. 38, din lovitură liberă, a executat excelent o lovitură liberă în min. 40, iar panamezul a respins în bară, iar în cele din urmă în min. 45+2 a scăpat pe contraatac, Penedo respingând în bară şutul trimis de micuţul fotbalist craiovean.

Dinamo a ratat prin Torje (50), al cărui şut din unghi cu exteriorul a fost respins de portarul Mitrovic, Monroy (58), care a tras din centrul careului peste poartă, Pesic (77), cu un şut puternic din unghi peste poartă, din nou Torje (83), blocat in extremis de Mateiu, şi Vlad Olteanu (86), şut peste poartă din poziţie bună.

Suporterii celor două echipe au aruncat cu torţe şi petarde unii în alţii la începutul partidei.

Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria lui Davide Astori, căpitanul echipei Fiorentina, decedat la doar 31 de ani.

CS Universitatea Craiova este a treia echipă calificată în semifinale, după Gaz Metan Mediaş şi FC Hermannstadt. Ultima echipă din careul de aşi se va decide dintre FC Botoşani şi CSM Poli Iaşi, meci programat pe 13 martie.

Meciul CS Universitatea Craiova - Dinamo Bucureşti fusese programat pentru data de 1 martie, dar a fost amânat pentru 6 martie de Federaţia Română de Fotbal din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

CS Universitatea Craiova - FC Dinamo Bucureşti 1-0 (0-0), Stadion ''Ion Oblemenco'' - Craiova
A marcat: Nicuşor Bancu (56).
Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); arbitru de rezervă: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) - CCA, Viorel Lolea (Reşiţa) - FRF
AGERPRES

×
Subiecte în articol: dinamo