x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dinamo București s-a calificat în finala Cupei României

Dinamo București s-a calificat în finala Cupei României

20 Apr 2016   •   23:37
Dinamo București s-a calificat în finala Cupei României

Dinamo București s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, miercuri seara, după ce a terminat la egalitate cu Steaua București, 2-2 (0-1), pe Arena Națională, într-un meci din manșa secundă a semifinalelor, considerat în deplasare.

Gabriel Enache a marcat primul său gol pentru Steaua în min. 17, după o pasă excelentă a lui Nicușor Stanciu. Steaua joacă în zece oameni din minutul 432, când a fost eliminat Alexandru Bourceanu, pentru o intervenție dură asupra lui Harlem Gnohere.

Dinamo a reușit egalarea prin Patrick Ekeng (51), cu un șut senzațional de la circa 25 de metri, dar un minut mai târziu Alex Chipciu a marcat al doilea gol al Stelei, după o acțiune a lui Adrian Popa, abia intrat pe teren.

Fundașul Ante Puljic a marcat al doilea gol al lui Dinamo (75), în urma unui corner.

În tur scorul a fost egal, 0-0.

* Fotbal — Cupa României: Steaua — Dinamo, echipele de start

Echipele de start pentru meciul dintre Steaua București și Dinamo București, care are loc miercuri seara, în manșa a doua a semifinalelor Cupei României la fotbal, pe Arena Națională din Capitală:

Steaua: 12. Valentin Cojocaru — 44. Gabriel Enache, 30. Gabriel Tamaș, 33. Fernando Varela (căpitan), 15. Marko Momcilovic — 55. Alexandru Bourceanu, 14. Houssine Kharja — 7. Alexandru Chipciu, 10. Nicolae Stanciu, 5. Jugurtha Hamroun — 9. Ciprian Marica. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.
Rezerve: 1. Florin Niță — 8. Lucian Filip, 13. Alin Toșca, 18. Timo Gebhart, 20. Thaer Bawab, 25. Gregory Tade, 77. Adrian Popa.

Dinamo: 1. Vytautas Cerniauskas — 44. Sergiu Hanca, 73. Andrei Marc, 6. Ante Puljic, 7. Steliano Filip — 14. Patrick Ekeng, 17. Miha Mevlja — 9. Dorin Rotariu (căpitan), 20. Antun Palic, 93. Valentin Lazăr — 10. Eddy Harlem Gnohere. Antrenor: Mircea Rednic.
Rezerve: 41. Vlad Muțiu — 5. Ionuț Nedelcearu, 18. Marcel Essombe, 21. Kaj Bartalsstovu, 22. Romario Kortzorg, 24. Valentin Costache, 92. Laurențiu Corbu.

Arbitru: Cristian Pavel Balaj (Baia Mare); arbitri asistenți: Vasile Marinescu (București), Ovidiu Artene (Vaslui); arbitri asistenți adiționali: Radu Petrescu (București), Adrian Viorel Cojocaru (Galați); Arbitru de rezervă: Dragoș Mihai Iliescu (Craiova)

Observatori: Alexandru Deaconu (București) — CCA, Aurel Ionescu (București) — FRF

×