x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dinu Gheorghe revine în conducerea FC Rapid

Dinu Gheorghe revine în conducerea FC Rapid

11 Apr 2016   •   20:07
Dinu Gheorghe revine în conducerea FC Rapid
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Dinu Gheorghe a declarat, luni, că a acceptat oferta acţionarului Valerii Moraru de a reveni la conducerea clubului Rapid Bucureşti, semnând un contract pe doi ani.

"Am semnat un contract valabil de la vară încă doi ani. Echipa trebuie să promoveze şi vedem apoi ce urmează. Domnul Moraru a promis că Rapidul va ieşi din insolvenţă. Dacă în 20 mai, când e termenul la instanţă, nu se aprobă acel nou plan de reorganizare, normal în 2017 Rapid iese din insolvenţă. Situaţia financiară actuală nu este gravă, dar sunt probleme cu datoriile istorice. Sper ca Rapid să promoveze şi atunci cu ajutorul tuturor să poată să scape de datoriile astea. Dan Alexa este antrenorul echipei şi are obiectiv promovarea, nu sunt probleme. Echipa e pe primul loc, chiar dacă a pierdut ultimul meci, iar Dan şi-a făcut bine treaba până acum", a spus la Digi Sport Dinu Gheorghe, care a precizat că va ocupa până în vară funcţia de manager sportiv, pentru a putea sta pe banca de rezerve la meciuri.

El a precizat că la Rapid s-au achitat toate datoriile către jucători din acest sezon până la finalul anului 2015 pentru a putea primi licenţa de Liga I, dar mai sunt restanţe din campionatul trecut. În cazul în care acestea nu se plătesc, formaţia giuleşteană riscă să fie penalizată cu trei puncte în sezonul viitor.

Dinu Gheorghe a mai îndeplinit funcţii de conducere la FC Braşov, Astra Giurgiu şi Dinamo. La Rapid a fost conducător de mai multe ori, ultima dată timp trei săptămâni la începutul anului 2015, el părăsind postul atunci după neînţelegeri cu Valerii Moraru.

Sursa: news.ro

×