x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dorinel Munteanu: "Vom vedea cine va fi păcălit de 1 aprilie!"

Dorinel Munteanu: "Vom vedea cine va fi păcălit de 1 aprilie!"

31 Mar 2011   •   11:07
Dorinel Munteanu: "Vom vedea cine va fi păcălit de 1 aprilie!"
Sursa foto: /Intact Images

Antrenorul Oţelului Galaţi, Dorinel Munteanu, s-a declarat încrezător că echipa sa poate lua cel puţin un punct din meciul cu FC Braşov, care se va disputa vineri în cadrul etapei a XXIII-a.

"Ne aşteaptă un joc foarte greu cu FC Braşov, echipă care practic a renăscut după pauza competiţională prin aducerea antrenorului Conceicao. Am văzut că îşi doresc foarte mult să câştige împotriva noastră, dar noi avem ca obiectiv unul sau chiar toate cele trei puncte, aşa că vom vedea la finalul partidei cine şi-a atins scopul. Eu am mare încredere în echipa pe care o conduc. Băieţii s-au pregătit foarte bine în această pauză, nu avem probleme de lot. Ţinând cont că vom juca pe 1 aprilie, vom vedea la finalul partidei cine a fost cel păcălit”, a glumit Doriel Munteanu.

Tehnicianul echipei gălăţene a mai spus că pe Oţelul o aşteaptă o lună decisivă: "Suntem în faţa unei luni în care avem zece jocuri decisive. Această perioadă poate să schimbe istoria clubului, istoria fiecăruia dintre noi. Am nevoie de concentrare maximă din partea băieţilor, am nevoie de sprijinul tuturor care iubesc această echipă".

Partida dintre FC Braşov şi Oţelul, contând pentru etapa a XXIII-a a Ligii 1, se va disputa vineri, de la ora 18:45.

×