x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dulgheru, nr. 31 la Wimbledon

Dulgheru, nr. 31 la Wimbledon

de Dragos Stoica    |    18 Iun 2010   •   00:00
Dulgheru, nr. 31 la Wimbledon
Sursa foto: /Reuters

În prezent pe locul 32 WTA, românca Alexandra Dulgheru va fi penultima favorită (numărul 31) la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, fiind singurul sportiv din România cap de serie pe tablourile principale de simplu seniori.

În afara sa, România va mai fi reprezentată la turneul din Anglia de Sorana Cîrstea, Raluca Ioana Olaru şi Edina Gallovits, în timp ce la masculin va participa numai Victor Hănescu. Ieri, în turul trei la Hertogenbosch, Dulgheru a învins-o pe Yaroslava Shvedova (Kazahstan) cu 2-1 (3-6, 6-3, 6-4). Simona Halep a ratat calificarea pe tabloul principal, în timp ce Monica Niculescu şi-a încercat aseară şansa. La masculin, principalul favorit este elveţianul Roger Federer, nr. 2 ATP, şi nu spaniolul Rafael Nadal, liderul la zi. La feminin s-a ţinut cont de ierarhia WTA, cu o singură excepţie, Francesca Schiavone, locul 6 mondial, devenită a cincea favorită a turneului. Principalele favorite la câştigarea Wimbledonului feminin sunt surorile Wiliams.

×
Subiecte în articol: alte stiri din sport