x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Europa League. “Lăncieri” pentru Steaua

Europa League. “Lăncieri” pentru Steaua

de Mihai Igirosanu    |    20 Dec 2012   •   16:18
Europa League. “Lăncieri” pentru Steaua
Sursa foto: JAVIER SORIANO/AFP

Mâna lui Patrick Kluivert n-a fost prea norocoasă nici pentru Steaua la tragerea la sorţi a 16-imilor Europa League. Fostul mare internaţional olandez a aşezat în faţa roş-albaştrilor pe cea mai titrată echipă din ţara sa, Ajax Amsterdam.

Prima manşă va avea loc pe 14 februarie, la Amsterdam ArenA, urmând ca returul să fie programat o săptămână mai târziu, pe Arena Naţională.

Ajax va avea un mare avantaj în faţa Stelei, având în vedere că prima ligă olandeză se va reluat la mijlocul lunii ianuarie, iar Liga 1 doar la începutul lui martie. Dacă va trece de “lăncieri”, trupa lui Laurenţiu Reghecampf va întâlni în faza următoare învingătoarea dublei manşe dintre Sparta Praga şi deţinătoarea Ligii Campionilor, Chelsea Londra.

Turul optimilor este programat la 7 martie, iar returul la 14 martie. “Mi se pare un adversar accesibil, am avut noroc. E totuşi o echipă puternică. De acum încolo, fiecare meci e cadou de la Dumnezeu. Ştiu că suntem puternici. Nu mai e Ajax ce a fost. Au media de vârstă de 21 de ani. Cât de valoroşi pot fi copiii ăia?”, a declarat patronul Stelei, Gigi Becali, imediat după tragerea la sorţi.

AFC Ajax Amsterdam
FONDAT: 1900
PALMARES: 31 titluri, 18 Cupe, 4 Liga Campionilor, 1 Cupa Cupelor, 1 Cupa UEFA, 2 Supercupa Europei
LOC ÎN CLASAMENTUL EREDIVISIE: 3
JUCăTORI IMPORTANŢI: Kenneth Vermeer (portar), Siem de Jong (căpitan), Toby Alderweireld , Christian Eriksen,  Ryan Babbel, Derk Boerrigter, Miralem Sulejmani.
 

×
Subiecte în articol: steaua europa league ajax